În limpezimi, unde-mi zbura săgeata,
azi, steaua ta și-aprinde nestemata.
Pe plaiul veghei mele de oier urci tu,
acum, cu turmele în cer.
Pe unde plugul meu trecea cu sporul,
cânta lumina și zâmbea ogorul.
Azi, plugul tău pe urma mea se-mplântă
și zările zâmbesc și brazda cântă.
Ți-aștept în lut truditele ciolane
să le-nfrățesc cu mine sub tăpșane.
Și-n strânse împletiri de oseminte
vom ține-n brațe veacurile sfinte.
Sensul versurilor
Piesa evocă o legătură profundă cu pământul strămoșesc și cu moșii, sugerând o acceptare senină a morții ca parte a ciclului natural. Vorbește despre o unire spirituală și fizică cu generațiile trecute, odihnindu-se în același pământ.