Radu Gyr – Creanga de Aur

De mult nu-mi mai stau frunze pe lemnele seci,
De mult suciturile mele uscate
Scot gheare din noduri şi gheare din cioate,
Cerând parcă milă cotitei poteci.
De mult spânzur umbre, de mult sun a vreasc,
Dar uneori, noaptea, când vântul se roagă,
Când luna îmi mişcă năluca oloagă
Şi-n crengi deznădejdea spre ceruri mi-o casc,
Sub coajă aud tresăriri ce mă dor
Şi-o lacrimă caldă mă frige-n tulpină,
Urcând ciuntiturilor strâmbe lumină
Şi-n vechi putregaiuri – cutremur uşor.
Atunci luna suie adânci moliciuni
Şi vântu-ngenunche-n trifoi şi-n ţintaur.
Din mine atunci creşte-o creangă de aur,
Arzând printre boante şi reci uscăciuni.
O creangă de aur se-aprinde târziu,
La ceasul când paşii nu-ncearcă să treacă.
Şi creanga deasupra potecii s-apleacă
La ceasul când ochii n-o cer şi nu ştiu –.
Crâmpeie de fulgere mugurii par
Şi fiece frunză o flacără pare,
Iar creanga de foc, zbuciumată cărare,
Zvârlită-i podoabă pe trunchiul amar.
Şi-n noapte, zbârlită, din trunchiul meu sec,
Zadarnic aşteaptă, zadarnic străluce,
La ceasul când pofte cărarea n-aduce,
La ceasul când paşii nu ştiu şi nu trec.
În zori, luna fuge pe vântul vâlvoi
Şi creanga de aur, vremelnic aprinsă,
De paşi neştiută, de ochi necuprinsă,
Se trage cu-n geamăt în trunchi înapoi.
Şi iar nu-mi stau frunze pe lemnele seci,
Şi iar suciturile mele uscate
Scot gheare din noduri şi gheare din cioate,
Cerând parcă milă cotitei poteci.
Şi paşii trec ziua şi ochii socot
C-ar fi să tăiem uscăciunea schiloadă.
Iar eu sun a vreasc şi nu-i nimeni să vadă
Ce creangă ciudată cresc noaptea din ciot!

Sensul versurilor

Piesa descrie un copac bătrân și uscat care, în timpul nopții, dă naștere unei crengi de aur, simbol al speranței și al frumuseții efemere. Această transformare nocturnă este ignorată de cei din jur, iar dimineața, creanga se retrage, lăsând copacul înapoi în starea sa inițială de uscăciune și singurătate. Este o metaforă a potențialului ascuns și a frumuseții interioare care nu este întotdeauna vizibilă.

Lasă un comentariu