Cărăruie, cărăruie,
dorule, cărare șuie.
Tot cotind către fântână,
mergi cu nopțile de mână.
Printre lanuri de mohor
plângi cu Drumul-Robilor,
și oftezi cu Caru-Mare,
printre lanuri de cicoare.
Treci un deal și sări o vale
peste lacrimile tale.
Cobori văi și urci pieptiș,
numai prin mărăciniș,
peste inimă, pieziș..
Blestemat cine te suie,
dorule, cărare șuie.
Sensul versurilor
Piesa descrie un drum anevoios, plin de obstacole și suferință, parcurs cu dor și nostalgie. Călătoria este una interioară, marcată de lacrimi și amintiri, sugerând o povară emoțională greu de purtat.