Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie.
Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.
Și vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toți, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi.
Și, ca o ceață din nimic ivită,
ușori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
și răsturnat în noi cu preafrumos.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea reîntoarcerii la starea de puritate și simplitate a copilăriei, prin intermediul metaforelor naturii. Vorbește despre transformare și despre interconectarea tuturor lucrurilor, sugerând o unitate profundă între sine și univers.