XXXIII.
Eu știu că Tu auzi, că Tu-mi socotești pașii noaptea și ziua,
Că Tu privești drumul meu în bucurie și neliniște.
Bucuria Ta se deschide când mijește de ziuă pe cerul toamnei.
Bucuria Ta se repede cu un extaz de nestăpânit
Într-un uragan de înfloriri!
Și-apoi eu mă apropii de Tine
Descoperind, recunoscând cale după cale,
Apoi voios dansează oceanul Tău aproape de drumul meu!
Din viață în viață un lotus își deschide floarea în lacul sufletului Tău,
Își desface vălurile puțin câte puțin!
Din acest motiv sorii se rotesc în jurul lotusului
Pierdut în uimirea sa!
Universal Tău este o izbucnire de lumină,
Și umple mâna Ta divină,
Cerul Tău timid mereu caută micul meu cer ascuns,
Și petală cu petală, El îmi deschide mugurele iubirii mele!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu divinitatea, observată în frumusețea naturii și în călătoria personală. Este o celebrare a iubirii divine și a descoperirii de sine prin credință și contemplație.
