XXV.
Altădată Primăvara conducea un carnaval
Cu trupa sa voioasă, gălăgioasă, înflorită,
Dădim și Palas, Kănchan și Părul,
Înecau ograda intimă a vieții mele
Sub valul cadenței râsurilor sale!
Rând pe rând pădurile înnebuneau cerul albastru
Cu săruturile roșii pătimașe ale tânărului frunziș!
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre primăvară și vitalitatea naturii. Naratorul își amintește de o perioadă în care natura era exuberantă și plină de viață, inundându-i existența cu bucurie și culoare.