Ridică-te, Trecut fără început!
Veacurile rostogolesc către sânul tău
valurile sale murmuitoare,
dar ele își pierd orice înțeles și orice vibrație
apunând în neagra ta imensitate fără riduri.
Tu nu ai murit, Trecutule, dar rămâi tainic.
Și totuși am simțit lunecând în ființa mea pașii tăi magici
și uneori te-am ghicit în sufletul unor ore.
Căci tu nu pierzi nimic din ceea ce a fost!
Tu scrii din nou istoria bunilor noștri
pe frunzele imponderabile ale vieților noastre;
îți amintește nume uitate; Prezentul neliniștit vorbește cu glasul tău
din pragul tăcerii tale!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii atemporale a trecutului și asupra modului în care acesta continuă să ne influențeze prezentul. Trecutul nu dispare, ci rămâne tainic prezent în viețile noastre, modelându-ne și amintindu-ne de istoria noastră.