Singur mergeam pe drumul meu
La locul nostru de-ntâlnire.
Dar cine-i acesta care mă urmărește
Pas cu pas în mutenia beznelor?
Mă trag din drum alături
Să mă feresc de umbra lui
Dar el nu-mi scapă urma pașilor.
Stârnește, mândru, pulberea în mers
Și-ngână cu glas tare
Orice cuvânt care-l rostesc.
El este eul, eu însumi
Și, Doamne, de rușine nici că știe.
Dar eu roșesc să vin la ușa ta
Cu umbra-i în tovărășie.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate și confruntarea cu propria umbră, cu sinele interior. Protagonistul se simte rușinat de această umbră și ezită să se prezinte în fața cuiva drag având-o alături.