Pământule, Dragule,
Lumina ta n-ar fi putut să-ți arate toate comorile tale
Atâta timp cât nu eram în iubirea ta!
Astfel, tot acest timp
Larga ta întindere
Aștepta și căuta cu lămpile sale fără de număr
Prin abisuri și abisuri!
Atunci dintr-o dată iubirea mea apăru cu muzica sa
Șoptind – nu știu ce mărturisire;
Inima sa,
Buchet parfumat de flori,
Le-a depus pe inima ta, Pământule al meu!
Zâmbind, cu ochii fermecați,
Ție, iubirea mea
Ți-a făcut un dar tainic
Care în cămara tainică a sufletului tău
Va străluci veșnic – sub veșnica ghirlandă a stelelor.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste profundă față de Pământ, văzut ca o entitate iubită și prețioasă. Vorbitorul exprimă recunoștință pentru revelația comorilor Pământului prin iubire, subliniind legătura spirituală și emoțională cu natura.