Rupe floarea și-o ridică
Cât se cere-n a Ta mână
Nu adasta că-mi este frică
C-a fi veștedă-n țărână.
Poate nu va fi-n cunună
Dă-i durerea de-a Te-atinge
Căci s-a duce ziua-n Lună
Și-oi înțepeni în sânge.
Poate nu e floarea foarte
Parfumată și pestriță
Rupe-o până nu e noapte
S-o unești cu-alte-n credință.
Sensul versurilor
Piesa exprimă ideea de a oferi totul divinității, chiar și cu teama că ofranda nu este perfectă. Este un act de devoțiune și credință, în care se acceptă durerea și sacrificiul pentru a atinge o conexiune spirituală.