Eu nu știu cum cânți Tu, Doamne,
Și ascult mut de uimire,
Când lumina Ta în oameni
Toarnă pace și iubire.
Pe cer curge respirarea
A cântării Tale sacre
Care albăstrește marea
Ca pe-o fericire-n lacrimi.
Inima mi se atrage
Toată-n cântul Tău să vină,
Dar cuvântul mi se sparge
Nedorind cânt să devină.
Disperat doar strig că-s iară
Împletit în melodie
Ce mă strânge să mă doară
Și mă spală să mă-nvie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă uimirea și admirația față de divinitate și modul în care aceasta se manifestă prin lumină, pace și iubire. Vorbitorul se simte atras de cântul divin, dar incapabil să-l reproducă, simțindu-se transformat și purificat de această experiență.