Cititorule, cine ești tu oare
care-mi citești poemele acestea
și după o sută de ani?
Nu-ți pot trimite nicio singură floare
din belșugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpurați de lumini…
Deschide-ți larg ușile și privește afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ți doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai ‘nainte.
Și-n bucuria inimii tale să simți
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat și vocea ei veselă
și-a rostogolit-o și peste o sută de ani.
Sensul versurilor
Poezia vorbește despre legătura dintre cititor și poet peste timp. Poetul își imaginează un cititor viitor și îi oferă amintiri și emoții prin intermediul cuvintelor, sugerând că bucuria și frumusețea pot transcende generațiile.