Zăpada
D. Giosu.
1. E-o iarnă ca un cimitir
Și s-a pornit din cer cu morți să cearnă
Și-a așternut peste orașul nostru
Un cimitir întreg de iarnă.
2. I-o pasăre ce duce ceru-n plisc
Pe pârtie e-un miros frumos de țărână
Hai să batem cu zăpadă, zăpadă
Hai tu, frumoaso, s-o mai duc un an.
3. N-auzi zurgălăii inimii mele
Cum îți cântă din argintii lor clopoței?
Mă rostogolesc fericit prin zăpadă
Mă rostogolesc, puțin să mor.
4. O! Ce zăpadă neagră e asta
Pe când umerii tăi sunt albi și sunt goi
Mi-e teamă să nu lovești c-un bulgăre pasărea
Iar cerul o să cadă peste noi
Sensul versurilor
Piesa explorează un sentiment de melancolie și efemeritate, folosind imagini ale iernii și zăpezii pentru a evoca idei de moarte și transformare. În același timp, există o notă de afecțiune și dorință, sugerând o luptă între viață și moarte, frumusețe și decădere.