Tu vânt, tu cer, câmpii-n care te pierzi,
Dealuri cu vii, voi, munți, păduri umbroase,
Mal șerpuit, izvoare unduioase,
Hățișuri dese și voi, crânguri verzi,
Peșteri cu mușchi, în care-abia te vezi,
Muguri și flori, voi, ierburi mătăsoase,
Și văi abrupte, plaje nisipoase
Și stâncă, tu, ce-n versu-mi te dezmierzi,
Nu pot să-i spun nimic, la despărțire,
Frumoasei, care, cu a ei privire,
Îmi dă fiori și-nlănțuit mă ține,
Vă rog pe voi, cer, aer, munți și dealuri,
Hățișuri, peșteri, muguri, flori și maluri,
Păduri și văi, vorbiți-i pentru mine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă față de natură și o dragoste tăcută. Naratorul, incapabil să-și exprime sentimentele direct, roagă elementele naturii să vorbească în locul său.