Neasemuite-s versurile ce apar înainte de a adormi
cuvintele se iubesc între ele grăbite
și-n umbra respirației nasc ouă de diamante
din orbitoare gălbenușuri se furișează
șiruri de sori ce aprind întunericul
fixat pe pupilele ochilor
limitată și irepetabilă-i geometria acestei
geneze printre pleoapele apăsate
de fulgii unui stol de păsări aburoase
din murmur în tăcere și din tăcere în vis
peste toate încet încet se așterne
o maree neagră dedesuptul căreia
dimineața memoria descoperă banale coji de ouă
Sensul versurilor
Piesa explorează granița dintre vis și realitate, unde cuvintele și imaginile se transformă în creații efemere. Dimineața, memoria reduce aceste experiențe intense la simple amintiri, coji goale ale visului.