Petre Stoica – La Scufundarea Vasului Titanic

Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roșie
Era ultima lovitură dintr-o partidă de biliard
Brusc bilele s-au smuls îndărăt.
Brusc s-au stins și luminile roz, de pluș
Credeam că-i o farsă aici pe Atlantic
Masa plutea ca la o ședință de spiritism.
Pasagerii începuseră să alerge pe punte
Era o turmă de gazele gonită de un tigru nevăzut
Poate printre noi apăruse o hidră.
Eram cu toții fiii miraculosului veac douăzeci
Încrezători în forța aburilor în iubire și sport
Eram cu toții mistuiți de jarul
Valsului Fascination.
Am fugit pe punte cu tacul în mână – nu știu de ce
Poate să mă apăr de beznă – nu știu
Chipurile pasagerilor era marmoreenele măști
De la balul din palatele morții.
Unii alergau cu jobenul în mână – nu știu de ce
Poate să se apere cu ele de beznă – ca mine
Cineva ducea sub braț o casetă cu bijuterii
Caseta părea un alb sicriu de copil
Cineva târa după el un olog
Cineva își smulgea părul din cap și părul lua foc
Cineva zbura cu aripi de liliac uriaș
Uitaserăm că plutim pe ocean
Că suntem numai păienjeni pe firele subțiri ale lumii.
Îmbrăcați pe jumătate goniți din culcuș
Îndrăgostiții se lipeau unul de altul
De parcă veneau călăreții sălbatici să-i târască în stepele lunii.
Căpitanul vasului veghea coborârea solemnă
În criptele apei dar căpitanul murise încă de ieri
Poate murise într-o veche bătălie navală
Poate era amiralul îngerilor negri din cer.
Era un tumult de parcă veneau barbarii
Să stingă luminile cu gaz aerian ale veacului douăzeci
Să-i fure altarele și toate ideologiile
Să-și lase urina în pinacotecile sale
Să-i siluiască fecioarele.
Dar nu erau decât valurile, maiestuoase
În nepăsarea lor noi eram doar păienjenii
Tremurând pe firele subțiri ale lumii.
Pe punte capela sufla din alămuri eroic
Marșuri de nuntă arii de paiață valsuri de moarte
Cu Verdi a căzut și ultima pagină
Sărisem în apă cu tacul în mână – nu știu de ce.
Apoi am rămas în singurătate
Neputincios și speriat asemenea primului om
În peșteră – după facerea lumii.
Planetele îmi picurau stilete în ochi
Lângă mine cădeau meteorii groazei
Veniră însă și zorile sfinte
Înălțând un imn de triumf
După drumuri lungi cu alți corăbieri
Am revenit norocos în Ithaca.
De atunci în grădinile lumii s-au născut și alți filozofi
S-au scufundat și alte vase s-au scufundat
Țări în supunere au pierit ideologii și statui-și zorile
Au mângâiat ruinele fumegânde rănile calde.
Și azi regret partida de biliard
În care urma să fiu victorios
Când bila albă se îndrepta spre bila roșie
Și brusc cele două bile s-au smuls îndărăt