Vai! Postume, Postume, cum mai trec anii!
Ce sarbezi și iute mai trec, și, sărmanii
De noi, cât trudim și ne zbatem în viață
Și toate sfârșesc tot la malul de gheață.
Zadarnic gonim un sezon după altul,
Că nu ne alină pământul, nici naltul
Văzduh și nici marea, și nu ne e bine
Decât pe-așternutul bietei Proserpine.
Dar slavă lui Dis: că vom trece Cocytul,
Și Phlegethon, Styxul, și-om bea din coclitul
Letheu și-ajutând lui Sisyph Aeolide,
Om sta la taifas cu surori Danaide.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație asupra trecerii inexorabile a timpului și a inevitabilității morții. Vorbitorul deplânge condiția umană, marcată de trudă și suferință, și găsește o consolare sumbră doar în perspectiva morții și a vieții de apoi.