Sunt bărbatul din neamul de-azur,
M-am născut din legende nezise,
Strângeţi cercul de jur împrejur,
Să descânt cu speranţe şi vise!
Eu sunt plânsetul stepei pustii,
Ţintuit între dor şi durere,
După-atâtea cumplite urgii,
Mă dezleg de uitări şi tăcere.
Eu sunt umbra stejarului vechi,
Fermecat în pădurea-adormită,
Sub coroană-mi vin tineri perechi,
Să se-mbete de dulce ispită.
Sub scânteia din râul vrăjit,
Murmurând printre unde sfioasă,
Izvorăsc dintr-un vis netrăit
Şi-oi ajunge vreodată acasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare a identității și a originii, împletită cu nostalgia și dorința de a se întoarce acasă. Naratorul se identifică cu elemente ale naturii și ale legendelor, sugerând o legătură profundă cu trecutul și cu spiritualitatea.