Și iată fructe, flori, și ramuri, și-o frunză,
Mai e și inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar să cați să-i afli-o scuză,
Să nu îl sfărâmi cu mâna albă și curată.
Vin, răzbătut de picături de rouă dese,
De vântul dimineții înghețând pe frunte.
Îngăduie-oboselii reculese
Ca să viseze-odihnitoare clipe scumpe.
Pe sânul tânăr zbuciumul mi-adună
Răsună ca-ntr-o scoică ultimul sărut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna bună,
Să dorm și eu, de te-odihnești în așternut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de odihnă și pace sufletească, folosind imagini din natură. Vorbitorul oferă un dar umil, cerând în schimb liniște și un moment de repaus alături de persoana iubită.