Fruntea ca un drapel pierdut,
Te târăsc când sunt singur,
Pe străzi reci,
Odăi negre,
Strigând în chinuri.
Nu vreau să le dau drumul
Mâinilor tale clare și complicate
Născute-n oglinda închisă a mâinilor mele.
Tot restul e desăvârșit,
Tot restul e și mai de prisos
Decât viața.
Sapă pământul sub umbra ta.
O pânză de apă lângă sâni,
În care să te-neci
Ca o piatră.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și disperare, dorința de a scăpa de realitate și de a găsi o formă de eliberare, chiar și prin moarte. Versurile sugerează o luptă interioară intensă și o senzație de inutilitate a vieții.