Rotundul ochilor între catarge.
Animal scânteietor pleoapa
vâsleşte în sus,
eliberează o privire.
Iris, înotătoare, fără vise şi mohorâtă:
cerul, cernit ca o inimă, trebuie să fie aproape.
Pieziş, în ciurul de fier,
aşchia afumată.
Pe lumină
ghiceşti sufletul.
(Să fi fost eu ca tine. Să fi fost tu ca mine.
Nu stăteam noi
sub un alizeu?
Suntem străini.).
Ţiglele. Peste ele,
aproape unele de altele, cele două
râsete cernite ca inima:
două
tăceri pline până la gură.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și introspecție. Vorbitorul reflectă asupra distanței dintre sine și ceilalți, simțind o deconectare profundă și o tristețe apăsătoare.