Mai cunoaște, mamă, Bugul sudic care
undă dintre unde rănitu-te-a oare?
Știe câmpul cel cu mori cât de delicat
pe-ai tăi îngeri inima ta i-a îndurat?
Niciun plop și nicio salcie să nu poată,
mângâiere-ți dând, să-ți ia mâhnirea toată?
Cu toiagu-nflorit, nu Domnul iară
suie colina și iar o coboară?
Și-ngădui tu, mamă, ca-n trecut, ah, acasă,
-acea rimă domoală, nemțească, dureroasă?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și durere, adresându-se unei mame și evocând imagini ale morții și ale trecutului. Se întreabă despre consolare și prezența divină în mijlocul suferinței.