Nu-s filozof, doar meditez,
Sunt realist, dar și visez,
Savant? Păi fie – experimentez,
Pictor defel, însă-mi schițez..
Om talentat? Nu mă afirm!
Actor să fiu? Poate puțin,
Lider în toate? E clar.. glumim,
Tânăr mereu? Nu-s om divin.
Poate să tac? Eu vreau să spun,
Poate să spun? În cale-i fum,
Mai bine tac, sau mă opun?
Pierdut.. dar măcar nu par nebun.
Șoptești acum, sau e un urlet?
Privești în ochi, sau chiar în suflet?
E un îndemn, sau simplu glas?
Pierdut în timp mă uit la ceas.
Iubesc justețe, dar și minciună,
De n-ar fi rea, n-ar fi nici bună,
La depărtări, dar împreună,
Țări diferite-aceeași lună.
Să plec și eu, sau să rămân?
Să stau pe loc? Eu mă ruin!
Sunt încă mic, sau prea bătrân?
Prea mult respect ca să îngân.
Suflet pustiu scăldat în vers,
Cât mai sunt viu am interes,
Ascultă-aici, șoptesc încet,
Ast’-am ales: Să fiu poet!
(Sergiu Ciuperca)
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea identității umane, oscilând între extreme și căutând un echilibru. Vorbește despre incertitudini, dorința de exprimare și acceptarea contradicțiilor vieții, culminând cu alegerea de a fi poet.