Stelele clipesc – se sting.
Și pe-un nor ca un balaur,
Soarele, ca un paing,
Țese plasa lui de aur.
Cu aripile-nstelate
Noaptea, plină de fantasme,
Zboară-n zări îndepărtate,
Ca un fluture din basme.
Peste drum, măturătorii,
Care-alungă noaptea-n lături,
Urmăresc sosind cocorii,
Sprijinindu-se pe mături.
Și cu scripcile-n cutie,
Ghemuite subțioară,
Gârboviți, prin colbărie,
Lăutarii se strecoară.
Iată și patronul iese,
Somnoros și indispus.
Scaunele dorm pe mese,
Cu picioarele în sus.
Un client a mai rămas,
Moțăind lângă-un sifon,
Care-i cântă-ncet, pe nas,
Ca părintele Ion.
Monopedul cerșetor
Stă, cu nasul ca un mac,
La ieșire, -ntr-un picior,
Să mai capete-un pitac.
Dar când prind în dimineață
A țipa cocoși isterici,
Răsăritul e-o paiață
Care joacă pe biserici.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera unei dimineți urbane, surprinzând imagini poetice ale naturii și ale vieții cotidiene. Personaje diverse, de la măturători la lăutari și cerșetori, sunt surprinse în rutina lor matinală, sub lumina blândă a zorilor.