Am fost și eu îndrăgostit.
Când încă nu știam să zbor,
înveșmântat în zale moi.
Credeam că mici frânturi de nor
sunt date fiecărui solfegist ce zboară-n amețimi de dor.
Am plâns și eu, etern îndrăgostit, pe umărul ce mi-a venit aproape,
și dându-i ghes vitralului ce mă-ncovoaie, am dat eternității ape.
Nu m-am dezis. Și-n fiecare zi, de-atunci, doar moartea mă încape.
Și-am fost să mor, și voi muri, de bună-seamă,
ca orișicare dintre voi, când nemuriți prin vers,
vom fi cu toții zgribuliți de Univers,
zbiciți de-ncovoierea care ne destramă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de iubire, pierdere și mortalitate. Vorbitorul reflectă asupra experiențelor trecute, acceptând inevitabilitatea morții și fragilitatea existenței umane în fața vastității universului.