Ah, ce bine-i, iubito, să te simt lângă mine
când în noapte visezi nevăzută, serioasă,
iar eu stau şi descurc şi dureri şi angoasă,
o reţea încâlcită care într-însa mă ţine.
Rătăcit în visare al tău suflet pluteşte
lăsând trupul deoparte, care-n tihnă respiră,
nu mă vede, dar visul negreşit mi-l inspiră,
ca o plantă ce-n umbră se ascunde şi creşte.
Dreaptă stai, însă altfel te arăţi dimineţii;
din hotarele care sunt în noapte pierdute,
din fiinţa şi vidul care-n noi se-mpreună.
Ceva tot mai rămâne, o lumină a vieţii,
parc-al umbrei sigiliu ar marca pe tăcute
creaturile sale cu văpaia cea bună.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre doi oameni, evidențiind contrastele dintre starea de veghe și visare. Vorbește despre inspirația găsită în persoana iubită și despre misterul care leagă două suflete.