Poate-mi fac rană, dar nu curge sânge,
pentru o rază răsărind din tine,
că-n miez de junglă apa mă reține:
cu tot cu cer o ploaie deasă plânge.
Și-atunci m-ating pe inima plouată,
acolo unde-a fost a ta privire,
în acel spațiu plin de chinuire
și-o șoaptă sumbră imediat răzbate:
Cine-i acolo? Fără nume însă
erau frunzișul, apa-nfiorată
în miezul junglei, surdă, pe cărare.
și am știut că am o rană-ascunsă
și îmi vorbeau doar noaptea întunecată
sărutul ploii, umbra târâtoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o suferință interioară profundă, comparată cu o rană invizibilă. Natura devine un martor al acestei dureri, amplificând sentimentul de singurătate și chin.