Mint cei ce-au spus că luna pierdută-i pentru mine,
ce-mi prevestiră soarta cu firea-i nisipoasă,
ce-au spus atâtea lucruri cu limba lor tăioasă:
a cosmosului floare au vrut să o termine.
„Nicicând n-o să mai cânte sirenele în mare
din ambră, ci doar oameni şi-atât o să mai fie”.
Şi-şi mestecau hârtia mereu cu frenezie
voind să îmi cufunde chitara în uitare.
Eu le-am străpuns privirea cu-acele lănci aprinse
ale iubirii noastre ce inimi ţintuieşte,
dorindu-mi iasomia ce-n urma ta-nfloreşte.
Şi m-am pierdut în noapte când ochiul tău se stinse,
însă când limpezimea veni şi mă cuprinse
am renăscut, şi bezna acum se risipeşte.
Sensul versurilor
The poem speaks of overcoming adversity and finding hope after a period of darkness. The speaker finds strength in love and emerges renewed, dispelling the darkness that once surrounded them.
