O ceață albă-n pânze se lovește,
O lună-n cerul iernii înghețat,
Ca ochiul unui leu înfuriat,
Din coama neagră a norilor lucește.
Timonierul cârma o veghează,
O umbră-n beznă, mut și-nfofolit; –
Pistoane de oțel, în ritm grăbit,
Sub punte bat, motorul greu oftează.
Furtuna s-a oprit, dar dușmănoasă
A agitat cupola de opal
Și firele de spumă galben pal
Plutesc pe valuri ca dantela roasă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă pe mare, după o furtună, cu elemente puternice ale naturii dezlănțuite, dar și cu o notă de melancolie și contemplare.