Nici luna plutitoare, nici stelele din cer
N-or să pătrundă-n lumea, trecutelor plăceri
N-or să pătrund-amarul pierdutei tinereți,
Atinse-n umbra dulce, a tale-i frumuseți.
Azi ești ca înger, și nu ca o femeie,
Frumoasă cum nici Venus nu ar putea să steie
Tu ești un zeu în omenire, un soare între regi,
Și așa pentru noi ai să rămâi în veci.
Prin vremea trecătoare, lucește prea curat
Chipul tău frumos de-a pururi adorat,
Îndură-te și lasă privirea să-ți consol
La alba strălucire, a gâtului tău gol.
Sensul versurilor
Piesa este o odă închinată frumuseții feminine, comparând femeia cu un înger, o zeiță și un soare. Vorbitorul exprimă admirație eternă pentru chipul ei, care strălucește chiar și prin trecerea timpului.