Zadarnic plânge vântul şi nucii plâng, bătrânii,
Frăgarul din ogradă, şi cumpăna fântânii.
Şi plânge mama biata.. şi cum ar vrea s-o-nşele
Povestitorii jalnici ai pribegirii mele.
La mine vii cu cartea, cu gând să-mi dai canoane,
Şi vrei să mă cumineci, părinte Solomoane,
Cucernic faci agheasmă, şi mâna ta, părinte,
Stropeşte casa tatii, ca bine-s-o-cuvinte.
Dar în zadar mă-nvălui încet cu patrafirul
Şi fruntea mea fierbinte o răcoreşti cu mirul.
Zadarnic mamii-i cade o lacrimă pe iie,
Zadarnică e slujba lui sfântu Vasilie!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de inutilitate și deznădejde în fața morții sau a unei pierderi. Ritualurile religioase și consolare umană se dovedesc ineficiente în alinarea durerii.