Pribeag.
Plânge-o mierlă-ntr-o răchită
La răscruci de Dealu-Mare..
Suie-n pas domol răzorul
Un voinic pe murg călare..
Jos, în smalț de soare-apune,
Turla satului străluce;
Sapă murgul și nechează
Și-nspre vale vrea s-apuce..
Se înalță-n șea voinicul,
Vede-o casă-ntre poiene,
Și cu mâneca cămășii
Zvânt-o lacrimă din gene..
Într-o clipă strânge frâul
Și-l îndeamnă-n altă parte,
Dârz pleoapele-și închide..
„Du-mă, murgule, departe!.. „.
Sfărmând jgheabul cu potcoava
Drumului s-aşterne murgul –
Peste plopi cu frunza rară
Cade-nlăcrimat amurgul..
Sensul versurilor
Un voinic călare se îndepărtează de satul natal, cuprins de un sentiment profund de dor și melancolie. Decizia de a pleca pare dificilă, dar necesară, lăsând în urmă amintiri și un peisaj familiar.