Parisul, magică făclie,
Cum n-a mai luminat pe cer,
Parisul-n mintea mea învie
Și frigurile lui mă cer.
Parisul chiote și arde,
Cuprins de-al patimilor stol,
Cu clocotul din bulevarde,
Imensa harf-a lui Eol.
Parisul din povestea noastră,
Prinzând misteriosul val
O să ne cânte la fereastră
Mărețu-i cântec nupțial.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine idealizată a Parisului, văzut ca un loc magic și plin de pasiune. Orașul devine un simbol al iubirii și al amintirilor prețioase, cântând un cântec nupțial la fereastra sufletului.