Arare-n pribegia noastră,
Când calea ni se-ncrucișează,
Din lamura văpăii moarte,
Eu simt cum reînvie-o rază.
Ne rumenește-n drum obrazul
Și licărirea ei ne minte
Când fulgerul unei clipite
Despic-aducerile-aminte.
Vai, mintea, văduvă bătrână,
Vrea morții iar să și-i dezgroape.
.. Și tu-ți întorci grăbită fața,
Să nu-ți văd plânsul din pleoape.
Rămân învins.. -Aud viața
Cum mi te fură.. mi te cere..
De ce n-am dreptul de-a te plânge,
Când să te blestem n-am putere?..
din volumul Umbra zidurilor
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și regret într-o călătorie metaforică. Naratorul se confruntă cu amintiri dureroase și cu imposibilitatea de a schimba trecutul, fiind copleșit de melancolie și neputință.