Eu scriu liber despre toate astea,
dar toate astea mă terorizează.
Numesc un pescăruș
și umbra lui mă acoperă
și umbra ciocului lui îmi sfredelește tâmpla
și un sânge de umbră îmi curge pe obraz.
Spun „foame” sau „adio”
și „foame” – mi face ochii să se înfunde-n orbite,
„foame” îmi topește pieptul și pântecul,
vine „adio” și-mi sfâșie iubirea,
„adio” îmi desface brațele
și totul cade la pământ.
Eu, scriindu-le, am vrut să eliberez
dar toate astea nu știu decât să înșface și să devore,
toate astea nu se simt libere decât omorând.
Ele nu cred în viața de dincolo a Poemului.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta internă a creatorului cu propriile creații, care, deși născute din dorința de eliberare, devin surse de terorizare și distrugere. Poemul sugerează că actul creației poate avea un preț întunecat, în care forțele eliberate se hrănesc cu creatorul însuși.