Vântul îmi aduce spaima
de-a te întâlni din nou
pe cărarea pietruită
care duce la cavou
sau pe drumul care-aleargă
spre acele rezervații
unde iuțile maimuțe
își dispută dumicații
sau pe strania potecă
plină de arbuști pitici
unde mor frumoase fete
de obsesii și de frici
sau pe orice altă cale
către care-o fi să scapăt
fără să presimt oroarea
revelației de capăt
– te-ntâlnesc și merg cu tine.
Vântul m-a luat pe sus
și-mi atârnă ca o coadă
drumurile care nu-s.
Sensul versurilor
Poezia explorează teama inevitabilă a unei întâlniri, posibil cu moartea sau cu o forță necunoscută. Călătoria devine o metaforă pentru confruntarea cu obsesiile și fricile, sugerând un sentiment de fatalitate și acceptare a destinului.