Dați-mi voie să-mi dispun oasele
altfel decât până acum,
oasele mele, anevoioasele
piedici, stându-i cărnii în drum,
cârmind-o, obligând-o la formă de femeie,
de pară, și, la mâini, de stea de mare.
Dați voie oaselor mele atee să-ncerce
geometrii singulare.
De pildă: schema primei corăbii din lume
sau scheletul străveziu al florii de crin
sau arborele genealogic cu fructe postume
sfâșiind în descendentul virgin.
Dați voie oaselor mele să cadă
în genunchi, când mă fac că mă rog,
derutându-l în viață, măcar o dată,
pe blândul Paleontolog.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de a transcende limitările fizice și convențiile sociale, printr-o metaforă a oaselor care se eliberează de forma impusă. Este o pledoarie pentru individualitate și o sfidare a normelor, chiar și în fața morții.