– Cine îmi umple de oști toată zarea?
– Vântul iubitule, vântul și marea.
– Cine în giulgiu de foc mă-nfășoară?
– Soarele, aprigul soare de vară.
– Cine îmi susură-n păr și-n pleoape?
– Umblă nisipul viclean să te-ngroape.
– Plânge o fată pe umărul meu.
– Eu sunt, iubitule, eu…
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie și introspecție, evocând imagini ale naturii și ale unei iubiri pierdute. Dialogul sugerează o căutare a răspunsurilor în elementele naturii, dar și o recunoaștere a propriei suferințe.
