Pe cine să întreb dacă exiști?
Lacul a refuzat să-mi răspundă,
răscolit de vâsle, parcurs de turiști
sau de vreo altă întrebare, mai profundă.
Pădurile m-au privit la fel de străine.
A trebuit să caut în memorie
înfățișarea ta dulce și provizorie,
— și nici acolo n-am dat de tine.
Lacului, pădurii, le-am spus:
„Vedeți? L-am uitat.”.
Tăceau, cu dispreț repetat,
apa, de jos, frunza, de sus.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema uitării unei persoane dragi și căutarea zadarnică a amintirilor în natură. Naratorul se confruntă cu indiferența naturii în fața pierderii sale, accentuând sentimentul de singurătate și regret.