Norii.
Privesc grăbiții nori ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe și revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, frații cu dreptatea, cu ziua și cu luna.
Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată și trăsnet și furtuni –
Rămân aceleași totuși oceane mari de apă.
Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută..
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii schimbătoare a norilor, văzuți ca entități nostalgice și duale, capabile atât de frumusețe, cât și de distrugere. Metaforic, norii reprezintă trecerea timpului și complexitatea emoțiilor umane.