Patria ta e asemenea pădurii de piatră
În care colțurile albe ale stâncilor cântă neîncetat
Ca sirenele munților, înaripând trecătorii
De pe coline umbra coboară în timp
Prin milenii în pământul cu slove
Peste culmi tronează arbori tăcuți
Îngemănați cu seninul.
Trecerea ta pe câmpiile sure
Absența în zile de vară
E-o arșiță sărutată la orizont
Iarna se cuvine să cânte violoncelul
Făcând aerul să tresară.
Voi scrie în fiecare seară
Despre zborul păsării din inima mea
În fiecare seară pasărea va zbura
Fâl fâl zborul păsării prin odaie
Fâl fâl pasărea cu aripa-i de cenușă
Forma ei se confundă cu trecerea
Glasul păsării în zori se ascultă
Când tăcerea foșnește adânc printre trestii.
De tristețe cântă fata părăsită în noapte
Zgomot de pași prin zăpezi aburinde
Plângi suflete să se-aștearnă lumina.
Într-o grotă am ascuns un zeu
Mut ca o pasăre
Zeul se născu pre sine pasăre fără glas
Sensul versurilor
Piesa explorează teme precum natura, trecerea timpului și singurătatea, folosind imagini poetice puternice. Pasărea devine un simbol al sufletului și al transformării, în timp ce versurile evocă un sentiment de melancolie și introspecție.