Să nu ne ferim de suferinţă,
ea este pământul cu morţi ai ierburilor
şi cerul cu zei al vederii.
Ea este focul mortal născător al luminilor,
ea este patul cel putred al duhorilor
care-adormind se schimbă-n miresme
şi în parfume.
Să nu ne ferim de durere,
ea este gura de sânge a cântecelor.
Urletul naşte îngeri şi iepuri deopotrivă
şi crivăţ cu vulturii îngropaţi înlăuntru-i.
Durerea e cea care-nroşeşte
piperatele şi iuţile garoafe când le jupoaie
de alb şi de negru.
Să nu ne ferim de moarte;
ea este aceea care ne face
mai nenăscuţi decât nenăscuţii
.. un nenăscut de om, un nenăscut de fir
de iarbă verde
un nenăscut al legii nenăscute
ce-şi pregăteşte domnia, – râzândă, plângândă..
Sensul versurilor
Piesa explorează acceptarea suferinței, durerii și morții ca părți integrante ale existenței. Sugerează că aceste experiențe, deși dificile, sunt esențiale pentru transformare și renaștere, la fel ca ciclurile naturii.