Nichita Stănescu – Glose

Eseu.Respirări.I.Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul.Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit de strămoșul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moștenit vreo umbră de arbore. Sădește-te tu însuți, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoș, dacă n-ai avut norocul să … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări III

Sfânt în om este sentimentul. El este în om și în afara lui în același timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreț interior pentru un cal încă și mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări IV

Destul de târziu și abia după ce am învățat a vorbi mi-am dat seama că exist și, cu intensă uluire, că m-am născut. (..).. ce umbră de sine stătătoare și fără de copac bătut de lună, ce iepure împușcat înainte de a se naște, ce pasăre stând numai din faptul că aerul ei a fost … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări VI

Dragii mei, feriți-vă să aveți dreptate prea repede,prea devreme, – ca să mai aveți la ce visa!Dragii mei, feriți-vă să muriți de tineri,– ca să puteți totuși să vă jeliți viața, cum se cuvine!Eu sunt real, dar nu sunt adevărat, Petrule!..(din „Adevarul si Realul”)

Nichita Stănescu – Respirări XII

Abia după ce se termină lupta, abia după ce se numără morții, abia după ce se spală putoarea sângelui, abia după ce se spală steaua de raze, abia atunci, și nici atunci, ceea ce este frumos ne trebuie, în pofida aceluia ce a fost victorios. Trebuie să doarmă piatra ca să curgă apa, și, după … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări XV

Actul scrisului este un act de rememorare, iar nu o acțiune, atunci când el se exercită în mod grav și fundamental. Ideile care vin în timpul scrisului sunt idei minore detestabile. A-ți exprima în mod coerent o idee sau un sistem de idei, înseamnă a face întrucâtva experiența infernului. a. a avea senzația că înțelegi … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări

Uitați-vă și voi, dragilor, cât de sus este și cât de atârnat este un cuib. În el oul poate să stea. Mai somn și mai speranță decât oul nu avem altă vedere. A face o roată sub o casă nu e un dar dat mișcării, ci un coșmar mai puțin smuls somnului. (..) Uitați-vă și … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Respirări XVIII

„În poezie nimeni nu se concurează cu nimeni. Totul este să fii poet, și dacă ești, tu singur o știi, tu singur ești măreț sau jigodie, și asta, numai față de tine însuți. Ce să fac dacă dimineața, când mă trezesc din somn, în același trup mă trezesc?”

Nichita Stănescu – Respirări XI

„Piramida ni se revelează ca un soclu solemn pentru statuia punctului (..)O imensă temelie de piatră se trebuia întruchipată în piramidă pentru a susține punctul culminant din vârful său. (..)Ne dăm seama că tot ceea ce este concret e unic și deci calitativ. Ne dăm seama că tot ceea ce este abstract e repetabil deci … Citește mai mult