Nu-mi strica versurile mele, Adame,
din creierul meu gingaș
ca o balegă de stea!
Nu-mi stâlci, Ioane, cuvântul
auzindu-mi-l!
Cuvintele sunt pruncii pe care-i alăptăm
cu viața noastră.
Cuvintelor nu le plac decât gloria,
sângele și cuțitul.
Poeții sunt tații care nasc tați,
sunt cei care se spintecă
de dor de muierea cuvântului.
Văd trei vulturi zburând în aer.
Dar nu-i văd cu ochii,
ci-i văd cu verbele mele.
Na, pruncule, sânge!
Ia-mă, verbule, și bea-mi timpul meu scurt!
Cât despre Madonă, te-anunț că e liniștită.
Iisus a murit printr-o simplă răstignire.
„Ave Maria, gratia plaena,
Benedictus fructus ventris tuis
Jesus”.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre cuvinte, poezie și viață, sugerând că poeții creează prin suferință și că limbajul are o putere vitală. Se face referire la simboluri religioase, sugerând o meditație asupra credinței și sacrificiului.