Când văz cum trece păsăretul
triunghiular și fâlfâind
și-auz cum urlă lin gornetul
lehuz, un aer trimbulind.
Și vechii prieteni nu mai sunt
decât o vagă-nchipuire
și-mi cântă pe acest pământ
popimea numai „deus irae”.
Numai atunci, numai acum,
numai cândva, ce-a fost odată
cu spiță lungă și de fum
la crivăț poate voi fi roată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de melancolie și singurătate, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderii prietenilor. Tonul este sumbru, cu referiri la natură și religie, sugerând o acceptare stoică a destinului.