Nichita Stănescu – Moartea Păsărilor

Deasupra de zarzări, de țigle, de coșuri
se înnorează cu păsări.
Îngerul stă cu aripile-ntinse, foarte întinse.
Penele din stânga îi trec printr-un zid,
aripa din dreapta și-o reazemă de cracul copacului
de parcă ar rage în stele
un glonte arhaic al zborului..
Cum stă și cum fumează
țigare de la țigare,
îngerul
mereu își duce mâna la beregată,
mereu își duce mâna la beregată.
Aura lui afumată
i-a căzut în jurul gâtului
ca un ștreang.
„Am să fiu spânzurat
de propriul meu har, de propriul meu har
afumat de tutun”
se gândește îngerul.
„O să mor și n-o să mai fie îngeri”,
se gândește îngerul, stând
cu aripile-ntinse, foarte întinse,
stând
pe vine între o casă și un copac,
stând
acolo unde-l ajunge din urmă
starea.
Se înnorează cu păsări,
cu păsări zburânde, zburate.
Ele-și pierd ouăle din zbor, ouăle
albe și minunate. Ouăle, ouăle.
Plouă cu ouă, plouă
din norii de păsări ouă,
peste orașul de tinichea plouă cu ouă,
din norii de păsări zburate, zburânde, ah, plouă.
Nu tună, nu fulgeră.
Plouă torențial cu ouă.
Nu se aude decât
coaja plesnind,
albușul curgând,
gălbenusul murind.
.. Corn teapăn de melc
nemaiavând
un sine în care să se retragă
aiurând
orice atingere de orice, abhorând.
Îngerul fumează țigare
de la țigare.
Plouă cu ouă, se-aude
numai coaja spărgându-se,
albușul scurgându-se,
gălbenusul murindu-se.
Se-ngroașă norul de păsări
peste orașu-ngropat, lipicios;
plouă cu ouă torențial
peste căruță și peste cal,
peste motor și peste canal.
Îngerul își duce mâna întruna la gât,
țigara-ncleiată îi curge pe jugulară.
Miroase-a a***t și a hoit nenăscut,
o oră barbară.
Rap! Crok! Coji de ouă murdare
înfunda burlane, canale.
E aripa îngerului încleiată de zid și de pom.
Cu albuș, cu gălbenuș, e lipită de om.
Ar vrea să se-azvârle
pe zdrelituri și să le clocească,
să refacă, să facă..
Să clocească deșurubatele gârle.
Ouăle se ciocnesc între ele în aer.
Plouă torențial. Norul de păsări smintit
se-ntetește aripa-n aripa.
Plouă înghesuit.
Se sparge în aer oul de ou.
Plouă cu albuș, cu gălbenuș.
Aerul se lipește de albuș, de gălbenuș,
de albuș de gălbenuș.
Și începe să plouă cu aer
până când plouă cu tot aerul,
torențial, până când plouă tot aerul.
Îngerul
mereu își duce mâna la beregată
mereu își duce mâna la beregată.
Coboară aerul, se scurge în canale
pe lângă turloaiele îngerului,
se scurge-n canale
amestecat cu albușul
și tot gălbenușul.
Îngerul încearcă să respire,
să se respire,
dar gura îi este sudată
cu albuș – o dată, cu gălbenuș – o dată,
și mereu își duce mâna la beregată,
și mereu își duce mâna la beregată..