Tu n-ai să mă lași, nu,
nu, nu mă lăsa
frate plopule, frate!
Vin și îmbrățișez cu repedea mea viață
viața ta lentă
N-ai să mă lași,
nu, așa că nu?
N-ai să mă lași frate,
nu, așa că nu?
Mă voi scurge pe scoarța ta,
ca ploaia,
dar tu, nu-i așa că tu,
nu-i așa că tu o să mă ții,
nu-i așa că tu nu o să mă lași, –
și-atât de puținul punct
al amândurora
o să-l faci de sărbătoare..
Mi-e somn frate,
înrădăcinează-mă, tu,
înrădăcinează-mă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de conexiune profundă cu natura, căutând odihnă și înrădăcinare într-un element natural personificat, precum un copac. Vorbitorul își dorește să se contopească cu acesta, găsind alinare și transformând efemeritatea vieții într-o sărbătoare a existenței.