Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
și nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine, stăpână, stăpâna
vieții mele și vieții lui „Sunt”.
În teritoriul ochiului meu violent,
îți ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, – curent
electrocutat nu se mai simte.
Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
și în fiori.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire idealizată, transpusă într-un plan spiritual și artistic. Eul liric își imaginează și creează o lume dedicată persoanei iubite, transformând realitatea într-un palat de cuvinte și emoții.