Am luat frunza și am tras-o peste chip și
nervurile le-am tras pe nervii mei.
Ochii orbi, din
fruntea lui
Oedip, sub sprâncene mi i-am pus,
de trei și de patru și de cinci și-ntruna visători
de rău și de pricini.
Am luat noaptea, norul, luna,
și le-am pus coroane dragi, de spini.
Văzul meu și-a scos verzuiul, roșul, movul,
în afară fluturându-le-n cădere tuiul, tot ce e,
făcând numai să pară.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității ascunse și a percepției distorsionate prin metafore legate de toamnă și de mască. Vorbitorul își acoperă chipul cu o frunză și își asumă trăsături ale unor figuri mitologice, sugerând o transformare interioară și o pierdere a sinelui autentic.