Ciudata lipsă de părinți
cu mult înainte sfârșiți,
cu mult petrecute morți mai dinainte.
Fiii li se nasc singuri.
La o mare distanță de moartea părinților lor.
Iată-i, stau cu gurile lipite de frunze,
ca niște omizi,
apoi vine cuvântul și copiii devin fluturi.
Ei nu sunt la fel,
niciodată nu sunt la fel.
O aură sau un nimb
care le-apare deasupra creștetului,
îi vestește că a venit ora mesei.
Se adună toți unu-ntr-altul,
ca să se facă mai cald
însă frigul acesta al absențelor
nu încetează deloc.
Se moare din doi în doi, astfel că
numărătoarea se face pe sărite.
Ei cresc încet, se despart în sexe,
se împreună și mor chiar în aceeași seară.
Locurile rămân pustii și dintr-o dată,
după câțiva ani,
se nasc nenumărați copii
ai căror părinți au murit demult.
Ei stau cu gurile lipite de frunze ca niște omizi.
Apoi vine cuvântul și-i desparte,
și devin fluturi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al morții, cu accent pe absența părinților și transformarea generațiilor. Copiii, orfani, trec printr-o metamorfoză, dar sunt marcați de frigul absenței și de efemeritatea existenței.